BINE AŢI VENIT!
Se afișează postările cu eticheta bunatati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bunatati. Afișați toate postările

miercuri, 22 septembrie 2010

Chifle cu sau fără ciocolată

   
   Cum sunt iar singură şi nu mai am pâine, am hotărât să nu cumpăr ci să îmi fac nişte chifle. Vreau să vă zic că e prima dată când fac dar au ieşit tare bune. Nu foarte arătoase dar gustoase. Am făcut doar patru ca să apuc să le mănânc proaspete. În una din ele am încercat să pun şi ciocolată. Reţeta pentru patru chifle e aşa:

Ingrediente:
un cub mic de drojdie
100 ml lapte
2 linguri smântână
1 linguriţă sare
1 lingură oţet
2 linguri ulei
1 lingură zahăr
300 g făină
1 ou

Preparare:
Se sfarâmă drojdia în puţin lapte căduţ, se presară cu o lingură de făină şi se lasă să se umfle. Între timp, într-un vas se pune făina, sarea, zahărul, smântâna, oţetul, restul de lapte şi uleiul şi se începe frământarea. Când drojdia a crescut o turnăm peste aluat şi continuăm să frământăm până când nu mai e lipicios.

Eu am tapetat tava cu folie de aluminiu. 

   Am lăsat aluatul la dospit până cănd a ajuns de două ori mai mare decât era. După aceea l-am împărţit în patru şi am format chiflele. Într-una din chifle am pus o linguriţă de finetti, chiar dacă ştiam că va da pe afară :)

Le-am aşezat în tavă, am bătut oul şi am uns fiecare chiflă în parte. Le-am pus în cuptorul încălzit în prealabil.
   A durat cam 30 de minute până au fost gata.

vineri, 17 septembrie 2010

Felii cu mac


   Mă uitam pe blogul unei cunoştinţe şi mi-am adus aminte că de la ea am învăţat această reţetă, din care iese o prăjitură tare gustoasă. La început am crezut că e complicat de preparat, dar m-am înşelat. E foarte uşor de făcut. Pe această cale vreau să îi mulţumesc la Edo pentru reţetă. Sper că data viitoare când fac să pot face o fotografie mai reuşită.

Ingrediente pentru blat:
6 albuşuri
200 g zahăr
100 g mac
60 g nucă de cocos
3 linguri făină
1/2 praf de copt

Ingrediente pentru cremă:
6 gălbenuşuri
7 linguri zahăr
5-6 linguri făină
1/2 l lapte
zahăr vanilinat
1 pachet margarină

Separat pentru ornat trebuie 1 pachet de biscuiţi Petit Beurre, şi puţină  nucă de cocos.

Preparare:
Batem albuşurile împreună cu zahărul până iese o spumă tare. Adăugăm nuca de cocos, macul, şi praful de copt amestecat cu făină. Aluatul obţinut se pune în cuptor aproximativ 15 minute.
Separat, pentru cremă, batem gălbenuşurile cu zahărul, făina, zahărul vanilinat şi laptele. Punem la fiert până se face un aluat gros. Când încă e călduţ, adăugăm margarina. Opţional,  când s-a răcit de tot, scoatem un sfert şi adăugăm un pliculeţ de capuccino.

Aşezarea se face aşa: Peste aluatul copt punem 3/4 de cremă, peste aşezăm biscuiţii, strânşi unul lângă celălalt, punem restul de cremă şi presărăm cu nucă de cocos. Se poate servi după ce bisciuţii sau înmuiat.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails