BINE AŢI VENIT!

marți, 14 septembrie 2010

Viaţa noastră în România

   Sincer vă zic, de mic copil am fost dezamăgită de ţara mea. M-am săturat de categoriile de oameni, mai exact săraci şi foarte bogaţi. Stau şi mă întreb, şi nu voi înţelege niciodată de ce unii au puţin, chiar dacă muncesc de rup, iar alţii au foarte mult, poate chiar fără să facă nimic. În plină criză, după ce i-am dat o şansă preşedintelui nostru, acesta, împreună cu guvernul au adus o mare dezamăgire.

   Nu e suficient că abia ne descurcăm cu banii, au mai tăiat şi 25% din salarii, 15% din îndemnizaţii şi şomaj. Şi să nu mă întreb unde e dreptatea? Din păcate, pe oricine am alege să ne conducă ţara ne va dezamăgi. Sună perfect să taie din salarii, dar nu de la oamenii care trebuie să se descurce cu 1000-1500 RON pe lună, ca să nu mai vorbim de pensionari care sunt nevoiţi după ce au muncit 30 de ani să se descurce din 500 RON pe lună. Să taie de la cei care câştigă peste 5000 RON pe lună. Sincer, când mă gândesc la cei care sunt in parlament, guvern ce salarii au, îmi vine să mă sui pe pereţi de nervi, ba mai mult, să îmi iau familia şi să plec atât de departe încât nici în vis să nu mai aud de ţara noastră
  Toate bune şi frumoase, ca să ne dea un imbold, au ridicat şi TVA la 24% şi sincer nu ştiu la ce s-au gândit... lasă că poporul român e prost şi plăteşte, că de..... de ce nu....
  Nu vreau să mă smiorcăiesc, pentru că se zice că noi facem ţara, dar aşa nu mai merge.

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails