BINE AŢI VENIT!

miercuri, 15 septembrie 2010

Gyros sau Shaorma

 în pită
 la farfurie cu cartofi prăjiţi
 

   Pot spune că este mâncarea mea preferată şi că un Gyros mai bun decât cel pe care îl fac grecii nu am mâncat în veci. În Ungaria, se serveşte în două moduri: în pită (lipie) sau la tavă (cu cartofi prăjiţi). Aici la noi, foarte mulţi pun şi în lipie cartofi prăjiţi. Acum depinde de fiecare, cum preferă.
   Eu am primit de la sora mea acum un pachet de pită aşa că în ultimul timp am mâncat fără cartofi prăjiţi.

Am să vă scriu pentru două porţii reţeta.

Ingrediente:
150-200 g piept de pui/curcan dezosat
condiment Gyros sau barbeque
condiment Tzatziki
2 roşii
3 castraveţi
ceapă verde
smântână
ketchup
ardei iute şi/sau Eros Pista
sos de usturoi
şi 6 cartofi.... dacă vreţi şi cartofi lângă

În general, fiecare care încearcă să facă aşa ceva o face altfel, ideea este să ai baza. Ce scriu eu aici este doar ce se pune în lipia gata făcută, cumpărată de la magazin.

Preparare:

Spălăm carnea bine, o tăiem feliuţe subţiri şi o dăm cu condiment Gyros sau barbeque. 


O prăjim bine şi pe o parte şi pe alta într-o tigaie de teflon, fără să punem ulei. 

Între timp, cât carnea e la prăjit, spălăm roşiile, curăţăm castraveţii, ceapa verde şi în cazul în care vreţi cartofi prăjiţi, curăţăm şi cartofii şi aceştia din urmă îi punem şi pe ei la prăjit. Restul legumelor se taie mărunt.


 Pentru salate luăm două vase mai mici, eu folosesc vase pentru compot, într-un vas punem smântână, condiment Tzatziki (dacă aveţi), un castravete tăiat foarte mărunt şi puţin sos de usturoi şi amestecăm bine. Acesta va fi unul din sosuri. În celălalt vas punem ketchup, un ardei iute mărunţit şi/sau Eros Pista. Acesta va fi sosul iute.


  Carnea după ce s-a prăjit trebuie tăiată foarte mărunt, cam în bucăţele de 2 cm.

Lipia se pune la cuptorul cu microunde pentru două minute, după care se taie un colţ şi se desparte.

Aşezarea în lipie se face în ordinea: carne, sosuri, legume, carne, sosuri, legume. Dacă vreţi la tavă, cu cartofi prăjiţi atunci ordinea va fi: cartofi prăjiţi, carne, sosuri, legume.

  Poftă bună!

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails