BINE AŢI VENIT!

luni, 18 octombrie 2010

Mazăre scăzută cu cârnaţi


   Am cam lipsit zilele trecute de pe blog. Adevărul este că a venit soţul meu acasă şi nu prea m-a interesat calculatorul. Sâmbătă am avut poftă de mazăre, şi chiar dacă soţului meu nu prea îi place a cedat în favoarea mea :). Este o mâncare foarte uşor de preparat.

Ingrediente:
1 borcan de mazăre
1 lingură făină albă
ulei
boia
4 fire cârnaţi

Preparare:
   Se pun cârnaţii la prăjit. Până se prăjesc se pregăteşte mazărea. Se toarnă puţin ulei într-un vas, atât cât să acopere fundul acestuia. Se pune pe foc, se adaugă făina şi se amestecă până devine aurie, după care se adaugă puţină boia. Trebuie avut grijă, pentru că boia se arde foarte uşor, aşa că imediat după se toarnă mazărea cu tot cu zeama ei în vas. Se lasă la fiert cel puţin 10 minute, amestecând ca să nu se prindă.
    Când e gata se aşează în farfurie, lângă cârnaţii prăjiţi. Se poate servi cu murătură, ochiuri, salată, cu orice vă doreşte inima. Poftă bună!

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails