BINE AŢI VENIT!

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Ciupercuţe umplute


   E o reţetă foarte simplă, o mâncare gustoasă şi arătoasă. Noi am servit ciupercile cu sos şi cu mămăliguţă.

Ingrediente:
8 ciuperci albe gen champignon, eu am ales mai mari pentru că se strâng la copt
2 fire ceapă verde
3 felii de pastramă sau şuncă
3 felii roşie
50-100 g brânză
1 lingură de unt
Pentru sos: 3 linguri smântână, 2 căţei de usturoi

Preparare:
   Am spălat şi curăţat ciupercile de picioare şi le-am scobit un pic. Le-am aşezat într-o tavă. Se taie ceapa rondele, roşiile, picioarele de la ciuperci şi pastrama cubuleţe. Se pune cu untul la călit. Se condimentează după plac. Când a scăzut untul, se ia de pe foc, se adaugă brânza şi se amestecă până aceasta se topeşte. 

   Umplem ciupercuţele în aşa fel încât să rămână 2 linguri de umplutură pentru sos. Se pun ciupercile în cuptor pentru 30 de minute. Între timp se prepară sosul, se adaugă la cele trei linguri de smântână usturoiul şi umplutura rămasă. Se amestecă bine. Ciupercuţele le-am servit cu mămăligă şi salată asortată. Poftă bună!



Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails